Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici-Arad organizează selecție în vederea ocupării unui post de casier pe perioadă determinată din data de 04.07.2022 până la data de 31.12.2022, cu posibilitate de prelungire.

Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici-Arad, cu sediul în Arad, str.Iulian Grozescu, nr.5, în conformitate cu legislația muncii, organizează selecție în vederea ocupării unui post de casier pe perioadă determinată din data de 04.07.2022 până la data de 31.12.2022, cu posibilitate de prelungire.

Condiții generale:
In vederea ocupării postului,  persoanele interesate trebuie  să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
- are cetățenia română și domiciliul în România;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
 - îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice de participare la concurs pentru postul de casier:
 - studii medii;
 - cunoștințe operare PC;
 - abilități de utilizare casă de marcat și POS;
 - cunoștințe minime de contabilitate primară;
 - abilități de comunicare;
 - adaptare la munca în echipă;
 - să fie o persoană amabilă și prietenoasă;
 - disponibilitate la program de lucru repartizat inegal (inclusiv sâmbăta)
 - disponibilitate pentru lucrul pe două schimburi;
 - disponibilitate de lucru pe ambele Platforme care aparțin Regiei, respectiv Platforma Aeroport Arad și Platforma Curtici.
Calendarul de desfășurare a selecției:
-    Depunere dosare până la data de 24.06.2022
-    Selecția dosarelor, afișarea listei candidaților admiși pe pagina web a Instituției (Regiei) si contactarea telefonică a candidaților selectați, în data de 27.06.2022
-    Depunere contestații în data de 28.06.2022
-    Soluționare contestații în data de 29.06.2022
-    Interviu în data de 30.06.2022
-    Anunț rezultate interviu în data de 30.06.2022
-    Negociere CIM si întocmire dosar de personal în data de 01.07.2022
-    Medicina muncii și semnarea CIM în data de 01.07.2022
-    Protecția muncii în data de 04.07.2022.
 Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conțină următoarele acte:
a)    cerere de înscriere adresată conducătorului Regiei;
b)    copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c)     copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
d)    carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/ sau în specialitatea studiilor, în copie;
e)    cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f)    adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecției, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate. Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
g)    curriculum vitae.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data interviului.
Actele prevăzute la lit. b) - d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Dosarele de înscriere pentru selecția postului de casier se pot depune până în data de 24.06.2022, ora 16, la secretariatul Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Curtici-Arad, cu sediul în Arad, str.Iulian Grozescu, nr.5.
Informații suplimentare email: [email protected] – persoană de contact: Mazilu Luminița.