în vederea ocupării unui post de CONSILIER JURIDIC – 15.10.2024
ANUNȚ
în vederea ocupării unui post de CONSILIER JURIDIC – 15.10.2024
Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici-Arad, cu sediul în Arad, str.Iulian Grozescu, nr.5, în conformitate cu legislația muncii, organizează selecție în vederea ocupării unui post de consilier juridic pe perioadă nedeterminată.
Condiții generale:
În vederea ocupării postului, persoanele interesate trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau e exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art.35 alin.(1) lit.h).
Condiții specifice:
- studii superioare în domenii relevante postului – Științe juridice;
- vechime în specialitatea studiilor superioare, respectiv jurist – minim 3 ani;
Principalele atribuții din fișa postului:
- apără drepturile și interesele legitime ale Regie;
- avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic emise de Regie;
- acordă consultanță juridică, opinia având caracter consultativ;
- întocmește proiectele de contracte sau proiectele altor contracte cu caracter juridic sau dă avizul cu privire la contractele sau actele juridice întocmite de alte compartimente ale Regiei;
- reprezintă interesele Regiei în fața instanțelor judecătorești sau ale altor instituții pe bază de delegație;
- întocmește actele necesare proceselor aflate pe rol; pune viza pentru conformitate cu originalul pe actele depuse la instanță;
- urmărește apariția actelor cu caracter normativ și semnalează conducerii sarcinile ce revin Regiei potrivit acestor dispoziții;
- conduce evidența cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești;
- acționează în termenele legale pentru recuperarea debitelor Regiei, împreună cu Compartimentul Financiar;
- rezolvă orice alte lucrări cu caracter juridic repartizate de conducerea Regiei;
- îndeplinește cu eficiență și operativitate sarcinile primite de la conducerea Regiei;
- răspunde cu solicitudine la convocări din partea conducerii Regiei privind domeniul de activitate;
- avizează la cererea Regiei asupra legalității măsurilor ce urmează a fi luate de aceasta precum și a altor acte ce pot angaja răspunderea patrimonială a Regiei;
- poate fi membru în comisii în care este numit de conducerea Regiei.
Calendarul de desfășurare a selecției:
- Depunere dosare în perioada: 16.10.2024 – 05.11.2024, ora 1600.
- Selecția dosarelor, afișarea listei candidaților admiși pe pagina web a Instituției (Regiei) si contactarea telefonică a candidaților selectați, în data de 06.11.2024.
- Depunere contestații în data de 07.11.2024 până la ora 1600.
- Soluționare contestații în data de 08.11.2024.
- Interviu în data de 11.11.2024.
- Anunț rezultate interviu în data de 12.11.2024.
- Negociere CIM și întocmire dosar de personal în data de 13.11.2024.
- Medicina muncii și semnarea CIM în perioada: 14.11.2024 – 15.11.2024.
- Protecția muncii în data de 18.11.2024.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conțină următoarele acte:
a) cerere de înscriere adresată conducătorului Regiei;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/ sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecției, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate. Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
g) curriculum vitae.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data interviului.
Actele prevăzute la lit. b) - d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Dosarele de înscriere pentru selecția postului de consilier juridic se pot depune până în data de 05.11.2024, ora 1600, la secretariatul Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Curtici-Arad, cu sediul în Arad, str.Iulian Grozescu, nr.5.
Informații suplimentare la telefon 0257 285458 sau 0257 282434.
Anunț publicat la data de 15.10.2024, ora 1500.